Când vrea Domnul, combină
Oltenia cu Ardealul și răsar
Minți ascuțite ca ardeiul
Și coloane vertebrale
Ca la templul solomonesc.
Când s-a dus prin cele țări germane
S-a uitat un nemțotei la el cam de sus,
Iar până la sfârșitul gimnaziului
Craioveanul și-a amintit
Că e finul lui Pavel,
Dar și Livius, senator roman
Și a rămas nordicul de rușine.
I-au plăcut femeile
Cam cum îmi plac mie
Merele ionatane și strugurii țâța vacii.
Doar el și cu Nică al lui Ștefan al Petri
Humuleșteanu de pe Ozana
Au observat că tânărul Mihai de Ipotești
Are briliante sub frunte
De care se lovesc fulgerele
Și apar luceferi.
De la înmormântarea lui a lipsit
Un singur boier,
Petre P. Carp,
Ei doi fiind singurii din București
Care știau să poarte pălărie:
Se certaseră tot pe chestia unui neamț obraznic
Și nu s-au mai împăcat
Până nu a făcut Dumnezeu
Marea Unire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu