Nopțile și-au trimis fecioara
Și își scurg printre gene
Lacrimile leneșe de negru
Și vânăt.
Și nu am unde pune ultimul pas.
Fecioarele toate-au uitat
Cuprinderea brațului,
Sunt printre ultimii care
Pot duce cărbuni cu palmele.
De la ultima sete sătulă
Buzele s-au prelins
Cum timpul alunecă printre degete
Născând altundeva riduri.
Caut printre lunatecii orbi
Pe cel ce-aș putea să-l strig cu numele meu:
Păienjenii viselor aruncate.
Și nu am unde pune ultimul pas.
Și nu am unde
Și nu am.
2 comentarii:
Foarte frumos si profund, multumesc pentru tot ceea ce publicati,sincer avem nevoie de poezie, sensibilitate. Unii ne regasim in sentimentele exprimate ...
Multumesc, Cristina, pentru lectura si aprecieri. Sper sa fiu la inaltime pe mai departe. Sa ai noroc!
Trimiteți un comentariu