La Alba, adăpost de soldați fioroși
Cu barbă sau nu, dar cu sabia-n mână,
Ce reteza-n două stejarii cei groși
Stăpâneau cândva numai regi de cunună.
La Alba, la Alba, vechea cetate,
Au venit străini peste noi în etape
La-început căutând un loc să-și adape
Iepele negre, muieri jumătate.
La Alba, Mihai Voievodul călare
Și-a ridicat dreptul la rang de stăpân
Și-a privit aspru înspre munte și mare
Strigând răspicat: sunt român.
A fost an de lumină cât mileniul ca preț,
Din el au băut atunci și Moldova
Valahia mare, și-Ardealul măreț.
Pe față nu i-a-nfruntat careva.
Veneticii au inventat trasul pe roată
N-au mai bătut cuie, au trecut la piron
De câteva ori au ars țara toată
Și-n loc de altare mințeau la anvon.
La Alba lui Iulius, al chesarului tron
Să vină bătrânii și tineri să vină
Vom cânta melodii, toate-ntr-un ton:
A curs destul sânge de români fără vină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu