Pagini

marți, 29 noiembrie 2011

Scuze triste cu final iluzoriu



Nu ți-am mai scris de mult, Creola,
Că nici n-au fost evenimente,
Pe-aici trec secolii ca ora
Iar clipele se strâng în beţe.

Ceva-ceva merită spus
Că nu mai e cerul senin
Lumini încremenesc-n Apus,
Copiii așteptați nu vin.

Zicea dăunăzi un bătrân
Că tot ce-a vrut s-a scurs la vale,
O jună și-a umflat un sân
Și s-a vândut pe cinci parale.

Mi-a mai rămas să visez
Că te ascund când aud hoții
Ce nu mai au de mult vreun crez
Usucă tot ca ostrogoții.

Dar nu aș vrea să crezi că-s trist
Și nu mai am nici chef de glume
Circul modern cu anticris
E bun, când te desparți de lume.

De gloata cu burtoaie pline
Și cu mașini cu botul mare.
Stop gânduri negre cu suspine,
Spre Canaan plecăm călare.


2 comentarii:

Nicolette Orghidan spunea...

,,Dacă n-ar fi ca să vă dau ideea"era motto-ul unui volum de Mallarme. Ei cam această idee o simt eu în această scrisoare către ...Creola ( parcă ar fi o ,,Fata Morgana" ce-apare și dispare în scrierile d-voastră) ; îi scrieți durerea din acest ținut care întâmplător se cheamă Pământ și care totuși este locuit de niște viețuitoare ce-și spun oameni. Screți-i totuși Creolei , că din mulți ce-și spun ,,oameni", omenia a dispărut demult. Frumoase versuri, care invită la meditație.

Petre Anghel spunea...

Nicolette, precum vezi, aunt în relații bune cu distinsa Creola. Sper să fie fată înțelegătoare...