Eu recunosc, Mărite,
Că în topirea-înceată
Îmi pregătesc sfârșitul
Și am răsplată stropii
Cu gust amar de ceară.
Că-înverșunat
Ți-aș cere
Să-înlături pentru-o clipă
Paharul prea umplut.
Dar dacă ascultarea-ți
Mi-ar sătura trăirea
Iar flacăra mocnită
N-ar mai avea ce roade...
Atunci
Să-mi lași pedeapsa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu