După 1964, atmosfera în facultate devine nu doar respirabilă, ci de-a dreptul academică: se țin cursuri pe subiecte serioase, seminarii cu dezbateri, discuţii contradictorii, dueluri între profesori, unele chiar de la catedre.
La Facultatea de Limba şi literatura română sau la cea de Limbi străine sunt studenți acum foști deținuți politici ca Paul Goma, Marcel Petrișor, Florin Constantin Pavlovici, Horia Popescu, Radu Mihăescu, Dumitru Stanciu, Iulian Pașaliu și alții. Profesorii îi respectă și le acordă atenție.
Asistenții preferați de studenți sunt E. Simion și N. Manolescu. Ambii au rubrici la revistele literare, sunt la curent cu literatura romană contemporană, scriu bine, au stil, impun valorile estetice. Pot, cel puțin teoretic, să sprijine vreun student care aspiră la gloria literaturii.
Cei doi, demonstrează că paginile ocazionale scrise mai înainte nu-i reprezintă (E. Simion întocmise o antologie de poezie cu de toate pentru toți, iar Manolescu, un bilanț al ultimelor două decenii, ”Literatura română azi, 1944-1964”, volum semnat cu profesorul D. Micu, cel care l-a luat sub aripa lui, și de care Manolescu nu-și mai amintește azi).
Tinerii asistenți nu se îmbracă la costum, ca bătrânii profesori, preferă moda sport, curând vor opta pentru blugi. Sau, cum zicea Al. Piru, vin pe la facultate să-și plimbe curul rotund prin fața studentelor. Nu avea dreptate fostul asistent al lui G. Călinescu: în ciuda bârfelor, Simion și Manolescu nu aveau grija studentelor, desi ele, purele și frumoasele, le făceau ochi dulci - lui Niki mai mult, probabil fiindcă era mai tânăr. Sigur e că pe vremea aceea avea buze ca tot omul, nu i se subțiaseră din cauza răutății, devenind tiv de izmene.
Prima breșă în monumentul Manolescu apare din cauza lui Ion Lăncrăjan. Acesta a fost o vreme un scriitor apreciat de partid, scrisese un roman, asupra căruia criticul Manolescu are unele rezerve. Lăncrăjan se supără, reclamă la partid, iar lui Manolescu i se cere să-și... revizuiască opiniile. Ceea ce Manolescu face, scriind o cronică pozitivă!
A doua pernă îi fuge de sub fund, ca în povestea țiganului ajuns preferatul regelui, când scrie elogios despre Dumitru Popescu, secretarul cu propaganda Partidului, supranumit Dumnezeu pentru puterile lui discreționale și intervențiile dictatoriale.
A treia pernă o ia la vale când votează, în calitate de membru în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor, pentru excluderea lui Paul Goma din Uniunea scriitorilor, disidentul fiind în acel moment reținut de Securitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu