Nu te-am atins niciodată,
Floare de colț,
Deși priveam spre tine
De cum se crăpa de ziuă.
Chiar și pe Miez Denoapte
L-am ținut legat de-un stejar
Ca să-mi las timp
Să urc până la tine
(Se cutremura pământul
Zbătându-se să scape din strânsoare,
Dar rădăcinile înfipte în câmpia boiarilor
Aveau firele până hăt-departe,
De cealălată parte a dodoloiului pământesc).
Cu chiu și cu vai,
Am ajuns pe crestă
Și te-am văzut:
Tremurai de teama văzduhului
Ca puful păsării ieșită din cuib.
Prima oară și în ultima clipă
A copilăriei ce nu se va mai repeta în veac.
Doar cu privirea cutez
Să te mângâi.
Mâinile mele nu vor atinge nicicând
Genele unei iubiri nenăscute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu