Zicea poetul ca-i vinovat
De-a fi râvnit
Mereu
Numai la fruct oprit.
Nu fruct râvnit eşti,
Numai iubit.
Și nu ca morţii să te dau,
Și nu ca morţii să mă dau.
Și de când tot
Mă învârtesc
Ca uşa iadului în loc
Fără unsoare şi noroc,
Începe sângele să curgă.
Și-aud şi întrebarea
Grea
Atât de grea că-mi place:
De ce printre cei morţi
Îl cauţi pe cel viu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu