Intrasem într-un con de umbră
Că mă complexa secolul luminilor
Mai ales Voltaire
Cu zâmbetul lui de diavol muieresc
Gălbejit din cauza cărților necitite până la capăt
Și a femeilor care-l țineau sub așternut
(Că așa sunt cei ce se cred deștepți:
Ei știu sfârșitul Bibliei înainte să citească Geneza
Și pun în locul Evei născătoare de prunci
Prima prostituată care le-a luat fecioria).
Și-l întreb pe dascălul meu
Dacă n-ar vrea să dăm o fugă pe malurile însenatului Paris.
Nu, zice el, și mă trage de mânecă,
Hai să mergem tiptil după omul din față
Și ne va duce la casa lui Corneliu Coposu
Care a învățat de două ori limba română:
O dată copil, ca tot omul,
Și a doua oară când n-a vrut să cânte rusește.
De la Coposu se vedea clar
Umbra lui Iuliu Maniu
Peste Cetatea de la Alba Iulia.
Era mult mai clară decât
Hideologhia de la pușcăria Aiudului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu