Mozart

Nu există copii minune,

Primul care a realizat simplul adevăr

A fost un strop de rouă

La care se uitau nişte burghezi

Cum m-am uitat eu la piciorul

Mântuitorului coborât de pe cruce:

Sărutările enoriaşilor

Îi mâncaseră marmora.

Ca să nu păţească la fel,

Copilul nota pe hârtii

Dinainte liniate de alţii

Fel de fel de ciripituri,

Căderi de frunze

Şi bolboroşi de ploaie.

Într-o zi,

Pădurii din Viena i-a plăcut de el

Şi l-a ridicat în văzduh

Unde a văzut

Cum e lumea îngerilor.

Iar jos, n-a mai avut chef de compus

Că peste

Nu mai era nimic.

Iar un copil normal

Când termină de dansat pe portativele cerului

Se duce la culcare.