Măria ta, fiu al Cuvântului,
Îngăduie fiilor Tăi,
Oameni asemeni oamenilor,
Să-şi înalţe corturile
La umbra codrului.
Mai mare al cuvintelor,
Lasă-ne să mai săpăm o dată
Şi încă o dată
Preabuna brazdă a limbii române.
Domn al spiritului,
Lasă apa versului tău
Să curgă, nu în stăvilare,
Ci în mici firicele de rouă,
Lângă limba nouă,
Pe care o învăţ singur
Cu înţelepciune şi fără.
Unii au fost îngeri şi demoni,
Albi şi negri,
Frumoşi şi urâţi,
Dar Tu care ai fost şi eşti
Ceruri şi ceruri
Învaţă-ne ce nu credeam
Că vom cere
Să învăţăm:
Cuvântare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu