Pagini

duminică, 11 decembrie 2011

Pregătirea din holul amfiteatrului


Te-aș ruga, Domnule, să începem
Chiar de la zero,
De la o și de la u,
Ca să pot lega cel puțin un cuvânt
Și el să-mi amintească
De început.

Ora următoare, dacă vrei,
Să-mi vorbești despre unul,
Despre cum încape el în trei
Și cum universul
E surplus de scântei.

Despre ce se petrece
Într-o minte de om
Dacă vrei îmi explici sau mă adormi,
E prea complicat pentru
Cel care uită azi ce-a fost ieri.

Dar înainte și înainte de toate,
Așa cum a făcut Botezătorul cândva,
Învață-mă, Bunule,
Cum să mă înclin
Și ce să spun când te chem.

Niciun comentariu: