Râd de mine, prieteni,
De albeaţa părului meu
(De chelie nu-şi permit
Că le-am luat-o eu înainte
Cu autoironia).
Nişte juncani,
Fiii unora pe care nu i-aş fi pus
Nici să-mi păzească turma
Că s-ar fi încăierat cu câinii pe mâncare.
Se miră ca prostu-n târg
De ce sunt aşa sigur pe mine,
Când ar putea să vadă şi-un orb
Că sunt binecuvântat
Şi nu degeaba
Mi s-a deschis cartea la paragraful
„Şezi la dreapta mea,
Până-i voi pune pe duşmanii tăi
Preş sub picioare”.
Dacă vă uitaţi în gios
Şi nu-i vedeţi,
Căutaţi-i sub preş.
În versul meu ,nu le veţi vedea numele,
Că nisip au fost
Şi-n praf se vor preface.
Va striga lumea după fiii lor
Ca după nişte hoţi,
Că degeaba-i iert eu
Dacă ei nu se depărtează de troc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu