Când inima simte

A vrut să știe cineva

Dacă  mama lui chiar a fost fecioară,

Dar pe el nu l-a interesat subiectul

Și s-a urcat într-o corabie care ținea apa.

Veneau oamenii ca la bâlci

Să-l asculte,

Unii înțelegeau, alții nu,

Unii reveneau, alții uitau pe loc,

Dar el lăsa lacul să vălurească în continuare.

Pe seară li se făcea foame bieților oameni

Că nici după ce bea apă nu aveau,

Iar acasă ar fi găsit tot gol

De-ar fi plecat,

Că mai toți erau traistă-n băț,

I-ar pe el l-a apucat tristețea și a privit spre cer.

L-au părăsit toți,

Chiar și cei dragi,

Unii chiar s-au spălat pe mâini cu sângele lui,

Iar alții îi uitaseră numele.

El își ducea trist crucea și se cam cocoșase

(Avea și de la mine un sac atârnat de un clenci).

Când s-a făcut noapte s-au speriat toți

Nu s-a mai putut vedea nici pe el

Și a strigat cam cum fac eu acum: Tată!