Un stat, ca România, care are
pământ negru (cernoziom) şi galben (loess), iar în subsol are sare, păcură şi
cărbuni (nu tocmai buni, dar destui) şi chiar aur,
argint şi alte metale, poate trăi în deplină autarhie, adică se poate îndestula
numai cu ceea ce-i dă pământul său, de la cereale şi vite, până la mărfuri de
fabrică.
Dar un pământ prea roditor şi
înzestrat cu de toate, nu-i totdeauna o norocire pentru un popor. Uneori,
tocmai pământul sărac este temeiul puterii, fiindcă sileşte pe om la o muncă
încordată, iar munca este cea mai bună şcoală a vieţii şi cel mai mare izvor de
câştig şi de putere. — Dovadă: danezii, suedezii, norvegienii, elveţienii etc.
Danezii au astăzi o ţară
înfloritoare tocmai din cauza sărăciei pământului pe care trăiesc. Acum o sută
de ani, trăiau destul de greu, rezemaţi pe creşterea vitelor şi pe o plugărie
destul de slabă. Având parte de un om mare (episcopul Grundtvig),
ei s-au dezmeticit şi-au început o viaţă nouă. In secolul din urmă, poporul
acesta de ţărani şi-a schimbat de mai multe ori frontul luptei economice. Cât
timp cerealele aveau preţ bun, ei au făcut plugărie tot mai temeinică şi
vindeau pâine englezilor şi altor vecini. Când însă concurenţa cerealelor
străine (din America, România etc.) a început să-i strâmtoreze, s-au apucat să
crească vite pentru lapte, unt şi carne
Cumpără, de exemplu, porumb românesc
şi, crescând porci, câştigă numai pe şuncă 4-5 miliarde pe an. Untul danez e
atât de bun, încât biruie pe piaţa Londrei pe al altor ţări. — Totdeodată, au
sporit pescuitul, ba s-au apucat şi de industrie şi de transporturi din ce în
ce mai depărtate pe mare. (Cu calitatea aleasă a mărfurilor lor, bine pregătite
şi bine transportate în alte ţări, danezii au silit pe străini să le cumpere
produsele muncii lor.)”
S. MEHEDINŢI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu