Pagini

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Misterul nopţii înstelate



Este din nou senin
Astă seară
Ca în după amiaza cu noroc
Când ne-am sărutat prima oară.

Stelele îşi văd drumul
Sau nu,
Dar şi tu honăreşti printre ceţuri
Sau nu.

Aş putea să întreb
De ţii minte cum curgea Dunărea
Când nu ţi-ai amintit un cuvânt.
Ce belea.

Era dintr-o limbă prea veche
Eu o ştiam
Deşi nu-i desluşeam vocalele,
Visam

La vremea în care o noapte
Şi-o zi
Erau cât nesfârşita infinitate
De-a fi.

Acum privesc bolta-nstelată:
Totu-i mister
Sunt sigur că mă aştepţi în casă
Într-un ungher.

Niciun comentariu: