Oricît de misterioasă, moartea rămîne un fapt divers. Un accident într-o ordine, fără o motivaţie vizibilă: Surupăceanu asistă, pe ţărmul Mării Negre, la prăbuşirea din zbor a unui pescăruş, fulgerat de o moarte semnalată doar de un straniu ţipăt: „avea penele întregi, gîtul puternic, încordat", nimic nu trăda o cauză logică; „ce i se întîmplase?" Chiar moartea violentă, decisă de ura lui Cain, pare anodină, deşi ilogică, monstruoasă. Un impuls ocult hrăneşte agresiunea: bărbatul ridică mîna grea asupra femeii, neamurile îşi doresc reciproc anihilarea. în Intrusul, doi tineri se încleştează sălbatic, cu dorinţa de a se ucide, nu se ştie pentru ce. Eroul asistă, martor nedumerit, dar nu-şi pune multe întrebări. în Delirul, „moartea zboară prin aer"; un atac e văzut de Ştefan „fără să înţeleagă": „înaintea lui ici-coîo soldaţii cădeau, unii seceraţi şi alţii aruncîndu-se şi căutînd zadarnic adăpost pe întinderea plată a'cîmpiei". Muncitorui Niculae Masă e ucis de legionari; actul se consumă în trei rînduri, notate fără nici o reacţie: „Atunci individul îl apucă de braţul drept, ridică pistolul, i-1 lipi de tîmplă şi trase. Niculae Masă se prăbuşi la pămînt. Unul din indivizi se apropie şi trase şi el cîteva focuri de pistol în corpul lungit pe zăpadă" (Delirul, ed. a II-a, p. 311).
Constatin Noica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu