Pagini

miercuri, 12 decembrie 2012

Olimpianul Ilie

"Deosebit, cum o atestă şi asemene situaţii, între altele, de toţi ceilalţi ţărani din literatura română, Ilie Moromete le este superior prin inteligenţă şi prin toate facultăţile sufleteşti, şi, totuşi, timpul istoric îl va împinge inevitabil către marginea societăţii. Nu tocmai din cauza superiorităţii lui (ca pe boierii din literatura semănătoristă şi pe toţi inadaptabilii din proza românească), dar pentru deficitul de simţ al realităţii, pentru că e dezarmat în lupta vieţii. Personajul îţi exercită inteligenţa gratuit, trăind cu adevărat doar dincolo de orizontul existenţei imediate. 
Prin aceasta, el se aseamănă cu Ioanide. „Olimpian", pe Moromete nu-1 inte­resează (sau îl interesează doar ca spectacol) ceea ce se petrece în lume, în ţară; rămâne insensibil şi la frământările propriei familii, ale propriilor fii, chiar la dorinţa chinuitoare a celui mai mic, Niculae, de a merge la o şcoală în oraş. Moromete ia lucrurile de însemnătate vitală uşor. Tot ce nu-1 priveşte nemijlocit îi pare superfluu şi încearcă să facă abstracţie de orice îi ameninţă liniştea interioară, deprinderea de a se abandona contemplaţiei. Flecăreala din par­lament nu-1 indignează, îi provoacă doar un vesel dispreţ. Când i se vorbeşte despre pericolul legionar, tranşează chestia simplu, cu un „dă-i în mă-sa". Orice s-ar petrece şi orice i s-ar semnala, Ilie Moromete rămâne „privitor ca la teatru". 
Concepţia lui de viaţă e una estetizantă, într-un timp „răbdător cu oamenii", o asemenea concepţie procură farmec, dar de îndată ce timpul dă semne că „nu mai are răbdare", insuficienţa ei apare cu o limpezime terifiantă. Devine evident că nu chiar în orice împrejurări, „personalitatea" este „binele suprem". "

Dumitru Micu

Niciun comentariu: