CRONICA VÎNTULUI, de Mircea Ciobanu

Totul de-aseară e apă : frunza e apă,

 însuşi pămîntul se umflă şi curge,

 la vale odată cu drumul ; văzduhul e apă

 dezmălurită :

pînă ieri a fost numai văzduh, azi e apă

 dezmălurită — ecluzele toate s-au rupt.

Celui ce geme acum

geamătul nu i se-aude.

Ţipătul tău de izbîndă cît de nalt poate fi,

bătaia cu pumnul în masă

cît de răzbătătoare ?

Marele pinten, pe străzi,

trece de-a lungul, cu sclipăt.

Apele tari care dau peste noi îi acoperă

sunetul clar.

Pintenul intră în coastă şi nu se aude.

Cel ce tresare, străpunsul în coastă, nici el nu-1 aude.

 Nici eu nu-1 aud, cum mă clatin pe sub

asurzitoarele tone.

Văd o gură deschisă, în schimb ;

văd un pinten cum iese din rana

celui mai drept ; văd cum frunza sporeşte noianul

iar dezlegatelor ape.