Ce să le spun — am
uitat. Intru în casa
lor şi gura mi se
închide. Cîte cuvinte-am ştiut
şi nici unul nu mă
ajută. M-aşez
la o masă cu ei :
nici un cuvînt nu m-ajută —
şi totul s-a petrecut
mai demult ;
chiar şi tăcerea
aceasta, prin care
abia mai străbat,
s-a petrecut mai
demult.
Nu acum abia mai
străbat printre linişti ;
nu acum ascult cum
piroanele
prind în canaturi
uşile toate,
ferestrele. O, altă dată,
nu cînd m-aşez la o
masă cu ei
călcîiul ciocanului,
greu, îl ascult cum înfundă
piroanele-n uşi, în
ferestre.
Mircea Ciobanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu