Pagini

joi, 6 decembrie 2012

Despre Camil Petrescu


           Omul Camil Petrescu nu se deosebea prea mult de personajele lui, nici nu prea se putea altfel. Plin de energie acum, îngândurat peste o clipă, susţinea cu ardoare orice gând pe care-l întregea. Era incomod, avea conştiinţa valorii sale, dispreţuia prostia, nu-i plăceau ilfovenii, cum ar fi zis Petre Pandrea. ”Cu faţa de beduin, cu ochii străvezii, el se aprinde, se agită cu atâta ingenuitate, încât nu vede nimic suspect în calmul provocator al celorlalţi şi mai ales spune lucruri enorme, aşa de enorme încât d-l. E.Lovinescu a încercat să-i facă din asta o trăsătură caricaturală. Dar n-are dreptate, pentru că enormitatea la d-l Camil Petrescu este o consecinţă a bunei-credinţe cu care discută şi un mijloc eroic de a scoate pe adversar din poziţiile lui. Vorbitorul e conştient de a fi căzut de pe linie şi se întoarce cordial pe drumul cel cuminte, râzând el însuşi de propria-i ieşire”.[1]
             Această trăsătură esenţială a omului vine, probabil, din convingerea lui că viaţa este …vie, că lipsa de gândire provoacă moarte, că luarea adevărurilor de-a gata duce la sucombare. El este interesat de lucruri, de realitate, dar ceea ce se vede nu este suficient. Camil Petrescu vrea să vadă mecanismul din spatele scenei, vrea să ştie ce se ascunde în gesturile şi cuvintele personajului. Deşi scriitor în orice rosteşte şi gândeşte, creator şi iubitor de cărţi, nici acestea nu-l mulţumesc.


[1] G.Calinescu, Viata româneasca, XXXI, ianuarie 1939, pag. 84.

Niciun comentariu: