„Stilul naturalist făcea din om un receptacul al lumii cu dreptul de a se lăsa fecundat, dar fără dreptul de a crea ceva dincolo de realitatea simţurilor, în artă această pasivitate oglinditoare îşi avea reversul în oroarea de mit, în sfiala de poveste, în detestarea gestului patetic-speotacular şi a oricărei transfigurări; în ştiinţă fobia faţă de ipoteză are simptomul cel mai caracteristic al aceleiaşi atitudini, în filosofie omul fugea de transcendenţe şi se concentra tot mai stăruitor asupra problemelor, luând în dezbatere limitele 'Cunoaşterii.
„Nu putem cunoaşte nimic din ceea ce e dincolo de realitatea simţurilor" era o credinţă obştească a vremii. Pasivismul filosofic, teama de construcţii metafizice, se cristalizau pedant şi anxios într-un fel de agnosticism fatalist: nu vom cunoaşte niciodată ultimele taine. Dar în faţa tainelor acestor oameni de stil naturalist imaginaţia religioasă îşi simte aripile arse: tainele lor sunt realităţi banale, fără de iniei o aură cerească.
Pasivismul „naturalist" taie deci zborul închipuirii creatoare şi acolo unde aceasta ar fi mai îndreptăţită decât oriunde: în faţa necunoscutului.”
Lucian Blaga, Ființa istorică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu