Pagini

marți, 17 ianuarie 2012

Al Rosetti, despre cuvânt și gândire

Cuvântul şi gândirea. Problema anteriori­tăţii gândirii asupra vorbirii sau, invers, a vor­birii asupra gândirii, a preocupat în mod constant pe psihologi şi pe linguişti. Platon a presupus un acord desăvârşit şi general între cugetare şi vor­bire, adică între forma interioară şi exterioară a logos-ului. Astăzi nu se mai concepe, însă, o cugetare în întregime pură, fără imagini senzo­riale sau verbale.

„Nici filosofia, nici linguistica nu ne oferă mijloace pentru a proba cu preciziune anterio­ritatea cugetării asupra vorbirii sau a vorbirii asupra cugetării. Linguistica ne oferă, ce e drept, o bogăţie de observaţii care presupun influenţe reciproce, dar ea nu se atinge de problema anteriorităţii. Nici măcar nu se poate spune că emisiunea sunetelor aparţine vorbirii, iar sensul gândirii. Relaţiile între aceste două domenii se produc la o mare adâncime" (Seidel, 100, p. 7).
„Fără îndoială că vorbirea şi gândirea s'au desvoltat împreună şi una prin cealaltă, dar totuşi una nu poate fi prezentată ca fiind opusă celeilalte" (Kainz, 48, p. 144).”

Al. Rosetti

Niciun comentariu: