Aşadar, autorul nu există în afara socialului. El are o familie, şi indiferent care au fost relaţiile lui cu familia, inclusiv cu tatăl, acest stâlp în jurul căruia gravitează până la moarte artistul, nu se poate contesta influenţa acesteia, în bine sau în rău, dar oricum influenţă. Aici va lua, pentru prima dată, contact viitorul artist cu viața, la modul cel mai concret cu putinţă. În cadrul familiei va mânca, se va spăla, va râde, va glumi, va suferi.
Aceste trăiri nu sunt aceleaşi la toţi oamenii, oricât de … familiare ni s-ar părea. O familie consideră masa de prânz sau de seară, de pildă, un eveniment important, această masă se desfăşoară după un ceremonial, ea începe sau nu în prezenţa tatălui, la masă se rosteşte sau nu o rugăciune, există deci posibilitatea transformării ei într-o comunicare şi comuniune. La masă se vorbeşte, sau se tace. Tensiune este încărcată sau lejeră.
În familie, copilul, viitor scriitor, ia contact cu preţul pieţii, află care este valoarea alimentelor, i se comunică, direct sau discret, care este efortul depus de părinţi ca hrana lui să fie îndestulătoare. Dacă familia este înstărită, aceste realităţi pentru el nu vor exista concret, dar i se va sugera ce păţesc alţii şi ce recunoscător ar trebui să fie copilul tatălui care munceşte, bunicului care a agonisit avere, şi chiar Tatălui ceresc.
Când va lua, mai târziu, contact cu preţul pâinii, cu valoarea unei mâncări, în cazul unui copil de oameni înstăriţi sau de nobili, copilul va fi surprins şi va trebui să reinterpreteze existenţa. Este cazul Micului Prinţ, din povestea lui Antoine de Sainte Exuperie. Dar nu numai al lui.
2 comentarii:
si cand micutul, viitorul scriitor, nu are tata fiind de mic orfan, sau din flori, sau din lasitatea tatalui care a plecat pur si simplu , cum vedeti "invataturile copilariei scriitorului" si interactiunile primare ?
pentru Anonim: Am urmarit in jurul cunoscutilor mei, a familiei mele acest fenomen despre care vorbiti. Baietii care din diverse motive nu au avut parte de un tata isi cauta un mentor sau tutore. Daca acesta este un om al lui Dumnezeu si-i conduce spre tatal ceresc se repara multe. Mai greu este pentru cei ce au un exemplu negativ si dureros in tatii lor. E bine sa aiba macar un exemplu de tati intacti in preajma ca sa poata observa diferenta. In orice caz, cei ce au parte de un tata bun sunt privilegiati in relatia lor cu Dumnezeu.
Insa Harul lui Dumnezeu e infinit.
Trimiteți un comentariu