O naivitate a lui Nicolae Bălcescu, un mare român înșelat...Dar rău nu ar fi fost să fie astfel, dimpotrivă!

”Aceste nădejdi nu era deşarte ; ele coprindea o mare idee, care fusese visarea bărbaţilor celor mari, un­guri şi români, în trecut şi care a rămas de atunci pînă astăzi şi va fi încă în viitor idealul oamenilor de stat a acestor două naţii, deopotrivă viteze şi generoase. într-adevăr, lăcuind în parte pe acelaşi pămînt, singure numai deosibindu-să cu sângele de celelalte neamuri dimpregiur, deopotrivă amerinţate şi bîntuite de puternicile împărăţii ce le oco­lesc, aceste naţii dintru început semăna menite a-şi uni viaţa printr-o legătură frăţească, spre mîntuirea şi dezvoltarea comună şi spre a forma un stat mare şi puternic între Adriatica şi Marea Neagră. 

Mai mulţi crai ai Ungariei, precum Ştefan cel Mare, Carol Robert, Sigismund I şi Ludovic I, precum şi Corvinii doriră şi se ispitiră a înfiinţa această idee ; dar, înfăţişători a ideilor veacului lor şi a geniului sumeţ şi iubitor de domniră a ungurilor, în loc d-a vorbi românilor de frăţie şi egalitate, cereau ca să li să supuie şi să [rejeunoască supremaţia lor. 

Aceste smintite şi nenorocite pretenţii aţîţă în inima ro­mânilor, înfocată atunci pentru libertate, o ură mare împotriva unsurilor ; şi încercările crailor Ungariei, şi năvălirile lor în Ţara Românească şi în Moldova fură greu pedepsite. Ambiţia lui Mihai zîmbea la proiectele nobililor din Ungaria ; el întrevedea poate în viitor o zi în care se va ispiti întru îndeplinirea lor ; dar deocamdată se vede că, deşi amerinţa prin vorbe Austria, ca s-o aducă a-i împlini cererile, dar în adevăr nu avea de gînd a ridica război asupră-i spre a-i smulge drepturile ei asupra crăiiî Ungariei, după cum îl învinovăţesc unii din istorici. 

 Nevoia şi înţelepciunea sa îl silea spre aceasta. încungiu-rat de atîţia duşmani, el nu putea ridica sabie şi asupra Austriei, cînd toată nădejdea lui de spriji­nire o avea numai într-însa.