Nobilii unguri și Mihai Viteazul

”Cu totul altele era sentimentele nobililor unguri din Ardeal către Mihai. Un mic număr numai dintr-înşii, recunoscători pentru purtarea cea blîndă a lui Mihai către nobili, se lipise de dînsul şi îl slujea în drep­tate. Ei vedea bine că, de vor scăpa de stăpînirea lui Mihai, vor cădea supt nemţi, turci sau supt Si­gismund Bathori şi vor fi mult mai rău. Cei mai mulţi însă ura în Mihai un domn român. învăţaţi a urî şi a despreţui naţia română în iobagii lor ţărani, lor le venea cu ciudă a-şi pleca trufaşul şi sumeţul cap supt un stăpîn român. El se temea încă, cu mare cuvînt, de relele urmări ce poate avea pentru dînşii întemeierea unei stăpîniri româneşti în Ardeal. Ei se temea de o schimbare de politică a lui Mihai, de o zi cînd el va înceta d-a fi generos, ocrotind pe ei şi privilegele lor cu paguba româ­nilor. Se temeau încă că chiar cei mai mulţi din­tr-înşii, cîştigaţi de domn sau minaţi de duhul slu-găriei şi al ambiţiei, să nu se lepede cu încetul de naţionalitatea lor şi a se români.

Aceea ce se petrecea în Ardeal de cîtva timp da fcemej mare temerilor lor. Mihai începuse a favora CU doosibire pe români şi a câta cu ochi bănuitor Către nobilii unguri, pe care îi învinovăţea de a fi nemulţămitori către dînsul, iar mai ales către nobilii Săcui, pe care îi ştia duşmanii lui, pentru libertatea ce dedese poporului.  El înălţă din românii arde­leni la treapta de nobili, silise pe unguri a face p&recare uşurare ţăranilor şi ocrotea pe aceştia îm­potriva abuzurilor.  Deosibit de acestea, începuse a umplea Ardealul, deşert în mare parte de locui­tori, cu colonii   de români din Ţara Românească şi de bulgari, şi nu se încredea decît în acei nobili unguri care adoptaseră cu totul obiceiurile şi în-vestmîntarea românească.   Deosibit   de   acestea, Mihai, spre a plăcea românilor, le zidise mitropolie în Alba-Iulia şi o înzestrase cu multe averi.  Un baston de argint, dăruit de dînsul mitropolitului Ion la anul 1599, se păstrează pînă astăzi la Blaj. 

 Toate acestea dovedea în Mihai planul d-a români cu încetul Ardealul. Toate acestea îngrija tare pe nobilii unguri ; ei vedeau că să stinge cu totul su­premaţia lor în Ardeal, care se va preface într-o ţară ales românească. Aceste temeri le aţîţa şi le mărea încă micul număr de complotişti pe care i-am văzut în lucrare încă din espediţia în Moldova. După fuga lui Moise Săcuiu, soţul său Ştefan Csaki ră­măsese capul complotului. Csaki să trăgea dintr-una din cele mai strălucite familii ungureşti din Ardeal. Era el om ager la minte, harnic, cu falnică înfăţi­şare, dulce la limbă, dar viclean la inimă şi ambi­ţios peste măsură ; el îşi închipuise d-a aduce răsturnări în Ardeal, ca da de va putea dobîndi pe scamă-i tronul acestii ţări. El începuse prin a se face cu totul curtizan al lui Mihai, imitînd în toate gesturile şi obiceiele lui, apărînd cu înfocare faptele şi proiectele lui, înălţîndu-1 pînă la ceriu şi com-parîndu-1 cu cei mai mari eroi ai lumei, a căror mari fapte slăveşte istoria. Prin aceste chipuri, iar mai ales prin vitejia ce arătă în espediţia Moldovei, Mihai îl luase foarte la inimă, îi arăta mare încre­dere, îl numise căpitan-general al toatei armiei sale şi îi dăruise mai multe moşii însemnate în Ardeal. 

Csaki trăda cu nevrednicie încrederea domnului şi bunătăţile lui către dînsul şi profită de favorul ce avea ca să comploteze fără temere şi să surpe pe făcătorul său de bine. Pe lingă aceea că povăţuia propaganda rebeliei în Ardeal, el era în corespondinţă necurmată cu generalul Basta, către care se arăta cu totul jertfit Austriei şi că lucrează numai pentru dîn-sa, şi într-aceeaşi vreme, prin Moise Săcuiu, sta în re­laţii cu polonezii, [cu] Sigismund Bathori şi [cu] Ieremia Movilă. Acesta se puse atunci în raport cu tătarii şi cu turcii, cerînd ajutor împotriva lui Mihai. Şi unii şi alţii fuseră voioşi a intra în coaliţie. Turcii trlmiseră îndată, cu taină, 40 000 galbeni de aur, sumă însemnată pe acele timpuri, la Ieremia Mo­vilă, ca să facă oşti asupra lui Mihai, şi hatişerif de domnie neschimbată în Moldova, lui şi seminţiei lui.

 Într-aceeaşi vreme, adună oşti în Bulgaria, gata a năvăli la vreme în Ţara Românească. Astfel o coaliţie puternică şi îngrozitoare se pregă­tea asupra capului lui Mihai. Austriacii, ungurii, polonii, Ieremia cu partida sa în Moldova, turcii şi  tătarii, toate aceste popoare, care fuseseră umilite prin triumfurile noastre, călcate prin ostile noastre, acum, înţelegându-să din mină în mînă împreună, se înfiora de mînie şi de nădejde şi să gătea a năvăli într-una mii de mii, ca o vijelie furioasă, spre a doborî la pământ un singur om ; dar acest om era Mihai Viteazul, domn al vitejilor români.”

Nicolae Bălcescu