”Tocmai în aceasta stă superioritatea lui L. Rebreanu, temperamentală, sau determinată de plecarea lui din Ardeal: în eliberarea şi de condiţiunea etică în care naufragiază întreaga literatură ardeleană, şi în creaţia pur obiectivă dictată numai de legile interioare ale creaţiei.
În afară de aceasta, printr-un determinism impus de izolarea Ardealului din curentul civilizaţiei latine şi, deci, al influenţei franceze, sămănătorismul ardelean se caracterizează şi prin lipsa de expresie, evidentă nu numai în regionalismul limbii, ci şi în lipsa stilului şi a artei; insuficienţă de data aceasta comună tuturor scriitorilor ardeleni, fără a mai excepta pe L. Rebreanu.”[1]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu