Eminescu despre ”o plebe uricioasă”

”Dacă suferinţa cea mai grea, mizeria şi cotropirea de copitele unor armate barbare ar fi un merit în ochii cerului şi un titlu la viaţă, desigur că poporul nostru şi l-ar fi câştigat de sute de ori în această existenţă chinuită pe care a dus-o pe pământ. Dacă ni s-ar da cel puţin posibilitatea de-a cădea cu onoare, luptând pentru noi şi numai pentru noi, nu ca instrumentele unei politici străine, nu ca figuri de şah în mâna unor jucători străini! 

Tocmai când par a se arunca sorţii asupra noastră ca asupra cămăşii lui Hristos, în asemenea momente grele ţara e total lipsită de reprezentanţii ei naturali, de tot ce ea are mai de caracter, mai onest, mai inteligent.

In locurile ce li se cuvin — cel puţin în asemenea momente — acestora şi numai acestora, se răsfaţă o plebe urâcioasă ca şi corbii ce rotesc asupra unui om murind. Cum e înnăscut în aceste naturi catilinare, în aceste inimi pline de minciună şi venin, instinctul de corb şi de cucuvaie, de se plantează tocmai atunci asupra unei naţii când ea e în momente de grea cumpănă?”

Mihai Eminescu