Despre cum nu a pus nimeni o vorbă bună în apărarea lui Lucrețiu Pătrășcanu

”M-am suit pe treptele scârţâinde de lemn, spre biroul scriitorului-teolog cu impozantă barbă albă şi cu Testaviroh pe masă. Am rămas buimac zărind tuburile pe masă şl resturile unei fripturi în sânge, consumate, pe care o bănuiam a fi fost fudulii de berbec.

M-a îmbrăţişat apostoliceşte, cu benedicţiuni nesfârşite curgându-i vorbele ca şiraguri de mărgăritare în sine şi pe care eu le vedeam acum ca pe nişte bale în spumă sângerie.

Obiectul vizitei era precis, clar şi categoric: trebuia să se ducă la Ioşca Chişinevschi, prietenul său şi cancelarul de fiei al Valahiei, ca să scape pe Lucreţiu Pătrăşcanu, cumnatul meu, condamnat la moarte. Procesul se începuse de luni, am aflat abia astăzi, joi, şi-1 imploram să se grăbească, fiindcă se va da pronunţarea cu pedeapsa capitală şi executarea ei.

Gala Galaction este un laş. Are laşitatea fizică şi laşitatea morală a tuturor sibariţilor, a esteţilor şi a neronienilor.

M-a rugat să vorbesc încet despre acest demers al meu, pentru salvarea de la moarte a cumnatului meu pe care el îl cunoştea şi-1 iubea de mic copil. A frecventat trei decenii casa celui condamnat la moarte, fiind prieten cu părinţii lui. De-atâtea ori i-am văzut aşezaţi la masă pe cei patru corilei literari şi prieteni: M. Sadoveanu - Gala Galaction - D.D. Pătrăşcanu - Al. Brătescu-Voineşti. Nu-i ceream nimic inso­lent acestui sacerdot, decât scăparea de la moarte a unui copil pe care-1 legănase în poalele anteriului său şi care - probabil - era nevinovat, victimă a unei cabale politice.

M-a rugat să vorbesc încet, fiindcă şi... libertatea sa personală este ameninţată, deoarece perete în peretele casei sale se află locuinţa unui ofiţer de Securitate, care, printre alte misiuni, o are şi pe aceea de a-1 supraveghea. Erau bancuri? Era spaima laşităţii organice? Gala Galaction era considerat unul dintre stâlpii regimu­lui, adulat, adulator, ales membru al Academiei RPR. Gala Galaction a început să plângă. Erau lacrimile neputinţei din laşitate. Am plâns şi eu. Erau lacrimile furiei, fiindcă mi-a promis solemn că se va duce a doua zi, dis-de-dimineaţă, la Ioşca Chişinevschi, cancelarul de fier al Valahiei, pentru a scăpa de la moarte pe Lucreţiu Pătrăşcanu şi pentru a-i comuta pedeapsa capitală în muncă silnică pe viaţă, iar eu ştiam foarte bine că nu se va duce niciodată. Nici nu se gândea în acel moment să se ducă. Era o lâncedă şi râncedă ipocrizie, ca o bucată de slană învechită şi lacrimile, lacrimi de spermanţet. Nu s-a dus.

Am mai rugat pe Dr. Groza şi pe Gh. Vidraşcu, preşedin­tele Sfatului Popular al Capitalei, fost vicepreşedinte de Consi­liu şi amic intim al lui Gh. Gheorghiu-Dej. Cu Vidraşcu fuse­sem prieten, o vreme scurtă. II văzusem recent. M-a asigurat că-1 vor judeca şi-1 vor reabilita. Dr. Petru Groza, Preşedintele Republicii, habar n-avea de proces. Sau se prefăcea?”

Petre Pandrea, Memoriile mandarinului valah