Pagini

duminică, 15 ianuarie 2012

Încă un portret memorabil al lui Eminescu datorat lui G. Călinescu

Eminescu era un român de tip carpatin, dintre aceia care, trăind în preajma munţilor, mai cu seamă în Ardeal şi Moldova de Sus, sub greaua coroană habsburgică, cresc mai vânjoşi şi mai aprigi şi arată pentru încercările de smulgere a lor din pământul străbun lungi rădăcini fioroase, asemeni acelora ce apele curgătoare descoperă în malurile cu copaci bătrâni.

El avea ca atare un suflet etic, simţitor la toate ideile şi sentimentele, care, alcătuind tradiţia unei societăţi, sunt ca grinzile afumate ce susţin acoperişul unei case, nefiind lipsit totdeodată de viziunea unui viitor mai drept.


Nu nutrea nici o aspiraţie pentru sine, ci numai pentru poporul din care făcea parte, fiind prin aceasta mai mult un exponent decât un individ. Deoarece nu urmărea un folos propriu, ci unul social, n-avea însuşirea de a alerga repede pe treptele vieţii, spre a ieşi sus în fruntea scării, dar era cu atât mai îndârjit şi mai muşcător în lupta pentru idei. 

Răzvrătit, cu o lipsă de prefăcătorie ruinătoare pentru om, Eminescu a fost un patriot înflăcărat şi un denunţător al mizeriei muncitorului rural, industrial şi intelectual, îndrăzneţ în numele ideii, sfios şi blazat în numele său. 

Din această pricină, dacă avea umor, era totuşi un om lipsit de ironie. Spiritul critic e o înfăţişare rectilinie, care nu are nimic sfânt afară de expresia cea mai înaltă a adevărului.

Patriotismul, tradiţia, ideologia sunt pentru omul ironic locuri comune, bătătura aridă de atâta călcătură, vatra înnegrită de funingine, tot ce stânjeneşte prin vechime şi respect zvâcnirea vieţii noi.”

Niciun comentariu: