„Când vizitam odată locaşurile sfinte,
Măreţe suvenire din vremi ce-au încetat,
Eu mă oprii pe valea bogată în morminte,
Unde atâţi războinici ai Greciei slăvite
Strigarea libertăţii întâi au înălţat.
Ziua de mult trecuse: natura obosită...
Se odihnea: nici zgomot, nici cel mai uşor vânt;
Nimic viu: eram singur în lumea adormită,
Şi stelele deasupra pe lunca părăsită
Luceau ca nişte candeli aprinse pe-un mormânt.
Din vreme-n vreme numai, de dincolo de dealuri
Părea c-auz un sunet, un vuiet depărtat,
Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri,
Sau ca ale mulţimii întărâtate valuri,
Când din robie scapă un neam împovărat.”
Grigore Alexandrescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu