”Poporul român, atât de bine înzestrat, n-a avut norocul şi onoarea să contribuie la formarea civilizaţiei europene. Din cauze istorice binecunoscute, el a trebuit să piardă toate bunurile culturale aduse aici de colonişti şi să trăiască, mai bine de o mie de ani, o viaţă de păstorie, în vreme ce popoarele apusene, moştenitoare ale culturii antice, au putut nu numai să păstreze moştenirea, dar să o şi mărească. Şi au pierdut amândouă părţile: şi cultura europeană, şi poporul român. A pierdut şi cultura europeană, căci o coardă, care ar fi fost sonoră, n-a vibrat.
Dar dacă poporul român n-a luat parte direct la formarea civilizaţiei europene, a luat parte însemnată indirect.
El a fost una din stâncile de care s-au izbit aici, în Răsărit, pierzându-şi energia, popoarele barbare care, dacă ar fi ajuns în Apus cu toată puterea mişcării iniţiale, ar fi făcut imposibilă civilizaţia. După ce furtuna s-a mai liniştit — de tot nu s-a liniştit niciodată, în stare latentă e şi azi —, poporul român a început să se împărtăşească şi el din acea cultură acumulată în Apus, şi nu a fost o pomană acea împărtăşire, căci nu numai că a plătit-o şi o plăteşte îndeajuns de scump, dar a avut şi un drept asupra ei, căci, cum am spus, a contribuit indirect la formarea ei.”
G. Ibrăileanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu