Pagini

duminică, 8 ianuarie 2012

Epistolă pentru adevărații prieteni

Da, prieteni,
Chiar mai dăunăzi,
O luasem la vale,
Întâi cu un picior,
Apoi cu altul,
Și gata
(Că pe la mine pe valea Balasanului
Oamenii au doar două picioare),
Iar după ele
(Sau poate chiar înainte)
Se bălăbăneau și mințile.

De unde doctori,
De unde viene,
De unde asigurări
( Că neam de neamul meu
De ciobani și plugari
N-a avut conturi
În băncile inexistente).

Aha, zic,
În puținul gând
Care mai era treaz,
Au nu sunt eu fiu de împărat?

Ba sunt, am zis repede,
Și-am strigat
Ai grijă de mine,
Fiul lui David,
Sunt eu,
Nepotul tău,
După Tată.

Și-am început mintenaș
Să cânt.

Asta e tot.

Niciun comentariu: