’’Acela care vrea să se consacre interpretării faptelor trebuie să-şi pregătească şi să-şi orânduiască sufletul în chipul următor : nu trebuie să fie partizan nici al noutăţii, nici al rutinei, nici al antichităţii; el nu trebuie nici să găsească plăcere în a contrazice, nici a se supune ca un rob vreunei autorităţi. Să nu se pripească în afirmaţii, dar nici să nu plutească veşnic numai în îndoială; dimpotrivă, toate cercetările sale să se întemeieze pe un anumit număr de dovezi.
Nădejdea izbânzii să-i fie un motiv de muncă, nu de odihnă; să nu pună preţ pe raritate, nici pe greutăţi, nici pe strălucirea lucrurilor; să le preţuiască numai pentru adevărata lor însemnătate; să-şi expedieze treburile personale, fără ca totuşi să-şi nesocotească interesele.
Pătrunzând adevărurile erorilor şi erorile adevărurilor, el trebuie să pună cea mai mare prevedere în cercetarea sa şi să se folosească deopotrivă atât de dispreţ cât şi de admiraţie .’’ [1]
[1] Francis Bacon, Despre înţelepciunea anticilor, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,1976 , pag.228
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu