”Trecem cu discuţia la cazul Nae Ionescu. Ţuţea vede prea mult latura de măscărici oriental, de derviş urlător, care-şi dă ochii peste cap.
Protestez:
— Voi nu vedeţi drama creştină a lui Nae Ionescu. El este mistic ratat. N-a ajuns la credinţă, cum n-am ajuns nici eu, nici Țuţea, nici G. Călinescu, nici Sorin Pavel, nici Emil Ciran. Nu se poate înţelege o iotă din Nae Ionescu, aşa cum ințelegem noi cei care am trăit drama, tragedia sau comedia creștinismului, în textele din Vechiul şi Noul Testament. Cine n-a încercat să trăiască sincer Evangheliile nu va înţelege pe Nae Ionescu. Cel care a încercat şi n-a reuşit va înţelege şi mai bine tragedia lui Nae Ionescu.
Acest filosof a început ca filosof anarho-individualist trecut prin Max Stimer, s-a liniștit cu Evangheliile şi cu Imitatio Christi, s-a înarmat cu exerciţiile Sfântului Ignaţiu de Loyola, a încercat să ancoreze în ortodoxie. N-a reuşit. Inima lui era pustiită. S-a prefăcut - mintal - ortodox, din disperare metafizică. Cum poţi trăi ca anarhist? Cum poţi trăi responsabil într-o comunităţi individualist? Nu zămislim copii? Nu avem mame, surori, fraţi, naţie? Nu trăim într-un consens organizat, cu legi ineluctabile? Noi avem libertate, dar este libertatea alegerii de a trăi ordonat sau dezordonat, de a trăi în ordinea naturală, în ordinea morală şi în ordinea juridică sau în ordinea fiarelor, în junglă.”
Petre Pandrea, Memoriile mandarinului valah
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu