”Ce par să ignore unele personalităţi politice din ţară sunt interesele Statelor Unite, Marii Britanii şi Uniunii Sovietice, Aliaţii coalizaţi contra Germaniei şi Japoniei.
America realizează integral războiul printr-un pragmatism comod, bazat pe înlăturarea elementelor inutile pentru ea din problematica europeană: astfel văzute lucrurile, sunt importante sferele de influenţă care asigură facilităţi economice, comerciale şi posibilitatea dezamorsării unor tensiuni social-politice din interiorul ţării relevate o dată cu criza economică din anii 30.
Preşedintele Fr.D. Roosevelt se află sub influenţa unor informaţii selecţionate de unul din consilierii săi intimi, agentul sovietic Harry Hopkins şi, în ciuda aversiunii formale a secretarului de stat Cordell Huli faţă de principializarea sferelor de influenţă, acceptă ideea unor aranjamente privind împărţirea postbelică a planetei, considerând inutilă opoziţia faţă de ocuparea sovietică a unor ţări deja ocupate. Într-o scrisoare din 20 februarie 1943 către Zabrusky, membru în Consiliul National al încă inexistentului stat Israel şi mediator internaţional, preşedintele american precizează că guvernul său este dispus să facă toate concesiile Uniunii Sovietice: „Stalin va păstra un mare câmp de expansiune în micile țări inconștiente din răsăritul Europei... şi va recupera teritoriile temporar smulse Marii Rusii" (apud Leon de Poncins, Top Secret. Secrets d'états anglo-americains, Paris, Diffusion de la Pensées Française). „împărţirea lumii e o problemă simplă", va afirma acelaşi preşedinte cardinalului Spellman (apud Arthur Conde, Die Teilung der Welt. Yalta 1945, K. Rauch-Verlag, 1964, pag. 100). Detaliile scenarizării acestei convingeri sunt puse la punct între 29 noiembrie şi 1 decembrie 1943, în sediul ambasadei sovietice din Teheran, în care va locui şi preşedintele american.”
Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu