”Este cunoscut şi punctul de vedere contrar. Şi Mareşalul Antonescu iniţiase tratative cu Aliaţii. Fapt confirmat de Iuliu Maniu, care subliniază însă şi refuzul Conducătorului de a trata cu sovieticii: lyAm rugat insistent pe Mareşalul Antonescu să realizeze el armistiţiul, dar el n'a voit" (Actul de la 23 august 1944, Universul, an 61, nr. 242, 3.9.1944).
Informaţii revelatoare oferă Mihai Mărculescu în 23 August 1944 -12 Septembrie 1944, Pregătirea armistiţiului şi consecinţele lui (München Jon Dumitru-Verlag, 1983). Autorul, şef la Direcţia Cifrului şi secretar al delegaţiei române la Conferinţa de pace de la Paris din 1946, relatează că în vara lui 1943, Ion Antonescu ajunsese la un acord cu PNL şi PNŢ, prin Brătianu şi Maniu, care primesc libertatea de a negocia cu Aliaţii ieşirea României din război.
Cele două partide au acces la Direcţia Cifrului din Ministerul de externe, care posedă o conducere oficială prin Mihai Antonescu şi una paralelă, în regia lui Grigore Niculescu-Buzeşti, expeditorul unor emisari pentru contacte cu Aliaţii. Alexandra Kolontai propune românilor la Stockholm un armistiţiu care prevede autonomia ţării şi anularea Diktatului de la Viena: sovieticii par mai rezonabili în convorbiri decât occidentalii, astfel că Barbu Ştirbei sfârşeşte prin a-i informa la Cairo pe ceilalţi Aliaţi că România a recunoscut sovieticilor întâietatea în încheierea armistiţiului. Un general antonescian urma să plece la Moscova în acest scop, exact la 23 august 1944.”
Marian Popa, Istoria literaturii române...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu