”Cuvintele împăratului Lemuel.
Învăţătura pe care i-o dădea mama sa.
Ce să-ţi spun, fiule? Ce să-ţi spun fiul trupului meu?
Cer să-ţi spun, fiule, rodul juruinţelor mele?
Pentru K. Farmer, această secţiune a cărţii prezintă un portret ideal al unei femei puternice şi capabile, care ştie să poarte de grijă unei case mari cu uşurinţă, dar şi să întreprindă afaceri profitabile. Dar şi avertismentul, de-acum obişnuit pentru cititori Proverbelor, de a evita legăturile amoroase nelegitime, care pierd împăraţii, slăbindu-le vlaga.
La rândul ei, frecvenţa folosirii pronumelui “eu” în primele 9 capitole permite interpretarea că unii din învăţaţii care au contribuit la realizarea acestei secţiuni să fi fost femei.
În ciuda prezenţei acestui capitol, în care femeia ştie să facă tot ce-I trebuie unui bărbat pentru a urca pe treptele înalte ale prestigiului, prin bogăţie şi demnitate, nu se poate ignora faptul că “Înţelepciunea” se adresează în mod repetat mai degrabă “fiilor” decât “fiicelor”, deşi pluralul masculin poate însemna “copii” (atât fete, cât şi băieţi), dar în mod frecvent este utilizat singularul (“fiu”), ceea ce nu include ideea că persoana căreia I se adresează este (fată) de genul feminin. Zicerile mai scurte din secţiunile cărţii care vorbesc dispreţuitor despre femeile gâlcevitoare şi cicălitoare nu-i menţionează pe bărbaţi ca manifestând astfel de caracteristici.
În fond, să vedem de ce este sfătuit un tânăr ca să se ferească de femei - să le vedem, deci, defectele, în lumina proverbelor:
- femeia care este dispusă la o relaţie ilicită îşi părăseşte (cel puţin pentru un timp) bărbatul pe care l-a ales sau care I-a fost ales în tinereţe – cap. 2, vers. 17.
- A uitat legământul faţă de Dumnezeu, în condiţiile în care tânărul ştie deja că teama de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.
- Este străină, deci îl va influenţa în manifestările religioase.
- Foloseşte cuvinte ademenitoare, linguşitoare.
- Creează dependenţă – niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce, cf. cap. 2, vers. 19.
- E lacomă de bunuri materiale:
Ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta şi tu să te trudeşti pentru casa altuia – cap. 5, vers. 10.
- Te părăseşte când vei fi fără forţă:
Ca nu cumva să gemi la urmă, când carnea şi trupul ţi se vor istovi.
- Femeia străină de familie compromite:
Cât pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării – cap. 5, vers. 14.
- Este într-un contrast moral izbitor faţă de ce arată prin artificii:
N-o pofti în inima ta pentru frumuseţea ei şi nu te lăsa ademenit de pleoapele ei - cap. 6, vers. 25.
- Supune riscului enorm datorită geloziei necontrolate a bărbatului:
gelozia înfurie pe un bărbat şi n-are milă în ziua răzbunării – cap. 6, vers.34.
- Faptele ei fiind dezaprobate, acţionează doar pe întuneric, deşi tot este dată în vileag:
Era în amurg seara, în noaptea neagră şi întunecoasă.
- Confundă sacrul cu profanul, minţind:
Eram datoare cu o jertfă de mulţumire şi azi mi-am împlinit juruinţele. Înţeleptul Archir gândeşte la fel ca Înţeleptul din Proverbe:
Fereşte-te de desfrânări, nu te fermeca de frumuseţile muierilor, şi mai ales de cele cu bărbat; că „vinul bun şi muierea frumoasă sunt două otrăvi dulci la om“; şi „cine umblă pe drum cu gândul acasă îşi pierde căciula în târg“, iar „cine umblă după cea cu bărbat, dracul îşi sparge opincile şi îl dă curând în cap“; că „tigva nu merge de multe ori la apă, ori se rup baierile şi scapă, ori se loveşte de ceva şi crapă.“ În ciuda acestei situaţii obiective, s-a observat că este inevitabil ca aceia care au citit textele prin traduceri să nu fi fost influenţaţi de fundalul cultural al traducătorilor. Traducerile pot denatura concluziile cititorilor legate de atitudinea înţeleptului faţă de femei. De exemplu, este evident faptul că ambii poli ai comportamentului uman (înţelepciunea şi nebunia) sunt personificate în Proverbe 1 – 9 prin femei care ispitesc pe cei simplii - atât portretul superb al înţelepciunii din cap. 8,4-36, cât şi imaginea deplorabilă a “ispitirii” 7,6-23, cu toate că ele erau femei.
