Eminescu nu era frumos,
Dar a avut noroc.
Ursitoarele l-au
rugat
Să mai stea o clipă
În pântecul
pământului
Până se vor duce
ele
Să-și moaie
aripile
În rășină de
îngeri.
La tămâiere,
Când s-au întors,
Tot nu au făcut
față
Întrebărilor lui,
Iar el nu voia să
plângă
Că își păstra
lacrimile pentru noi.
El nu a fost frumos
nici mai târziu,
Doar i se citea
pe față
Chipul Lunii
În mările
dorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu