Pagini

vineri, 25 octombrie 2013

Fiu norocos


Tatăl meu a poruncit
(Vorbind clar şi cu blândeţe,
Că atunci nu avea motive
Să ţipe,
Neexistând ţipenie de fiinţă)
Să fie lumină,
Iar întunericul a luat-o
La goană
Şi s-a ascuns întru-nu punct.

Abia seara i-a spus şi lui ce să facă,
Dar nu l-a părăsit,
Ci i-a dat luni şi stele.

Pentru mama
A născocit o basma.
Cu ea se apăra de ploaie şi de vânt,
Iar sub soare
Se ferea de arşiţă.

Când o doborau greutăţile
Ofta
Şi-şi ştergea ochii cu
Un colţ al basmalei.

Niciodată nu i-a pierit albul
De pe cap,
Era ca o mireasă continuă,
Iar când mă privea
Râdeau zorile
Indiferent ce oră arăta
Ceasornicul universului.

Tata priveşte şi se preface
Că are treabă.
Nimic nu se întâmplă
În templul creţiei lui
Fără să semneze el
Actul iertării.


Niciun comentariu: