Hoţu, de Tudor Arghezi

A orbit de boală grea
Hoţul tatei, şi-aş fi vrut
Să-i găsesc un leac, ceva.
Nici un vraci nu l-a avut.
N-am aflat nici un spiţer,
Nici la târg şi nici la cer.

De vreo şase ani sau şapte
Ochii-i zac, peceţi de noapte,
Şi-ngropat în gol cu totul
Cată cu nasul şi botul.
Uite-l, dibuie şi parcă
A zări niţel încearcă.

A trecut şi s-a lovit,
A lătrat! O fi simţit.
A-nţeles că pe aici
Umblă-n tufe un arici.
Altă dată, lângă casă,
A dat de broasca ţestoasă.

Într-o zi s-a pomenit 
Ciufulit, dar mulţumit,
Că visase că bătea
Cinci dulăi şi o căţea.
El se ceartă printre stele
Şi cu nişte cucuvele.

Hoţu e căţel de treabă.
Puii cloştii îl întreabă
Cum e noaptea-n noaptea lui
Şi-l mângâie ca pe pui,
Povestind mai lămurit
Ce-au visat şi-au mai gândit.

Îl iubesc şi derbedeii
Din văzduhuri, porumbeii,
Prieten bun, un porumbel
Doarme în coteţ cu el.