Pagini

duminică, 13 octombrie 2013

La noapte nu vreau să visez


La noapte nu vreau să visez,
Că nu ştiu nici-un Iosif treaz
Să-mi tălmăcească ce m-aşteaptă
De-oi călări pe calul breaz.

Dar s-ar putea, cu ochii-nchişi,
Să plec peste păduri şi ape,
Iubita să mă ţină-n braţe
Când va vrea murgul să se-adape.

Ca Solomon cel nebătut,
Şi răsfăţat că va fi lege,
Aş vrea să am o Sulamită
Blestemul vechi să mi-l dezlege.

C-am fost legat de un cuvânt,
Să nu ajung vreodată mire
Dacă părinţii-mi ocolesc
Şi–astup izvorul de iubire.

Dar nici nu ştiu să îl sleiesc,
Cătând adânc cu sapa minţii,
Iubito, râzi, ştii c-am promis:
Mă dărui-voi, ţie, ţi!



Niciun comentariu: