Din Lună au ros vârcolacii,
Pisoii au plecat
la randevu,
Cărţile se
tipăresc cu litere mici,
Ce vremuri când
cântam avaramu.
Eram
copil, dar nu-mi plăcea că sunt
Mă
voiam tânăr şi mă credeam golan,
Abia mă părăsise
prima mea iubită
Şi m-amăgeam
citind din Anton Pan
Scria
acolo că femeia este şi un este,
Că un bărbat
păţise nu ştiu ce,
Algebra sau istorii
nu mai intrau în minte
Şi-o bănuiam pe
ea că face farmece.
Până a urmă chiar
aşa făcuse,
M-a întâlnit la
vie şi-am căzut,
Privem nebun la norii care trec
Iar
noaptea am dormit ca un bătut
Dormeam
buştean ca un motan bătrân
Habar
n-aveam de-s viu sau am visat
Când
m-am trezit, ea îmi tot da cu sic:
De nu cobori, vin iar la tine-n pat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu