Soarele mi-a trimis bezele
Mai de mult,
Era, mi se pare, în urmă cu-n secol.
Pe vremea aceea eram speriaţi
Cu vopsea roşie,
Şi tot mâncau vârcolacii,
Soldăţoii,
Laşii,
Zevzecii alcolici
Din el.
Albul se răsfaţă acum
Doar în pagina neatinsă,
Când încerc să fac nodul la aţă
Înainte de-a-ţi scrie
Că am apucat
Încă o zi.
Albă e şi pânza
În care ţi-aş desena chipul
De nu mi-ar fi teamă
Că va ieşi o icoană.
Alb de titan,
Alb de amiază,
Alb de tiranie.
Şi pielea ta
Ca frunzele uscate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu