Melancolii tomnambule

Te-am așteptat din trecutele ere

Pe când credeam că soarele e tavan,

Întineam mâna să prind stele

Și nu simțeam că totul e-n van.

Într-o primăvară am adormit

Încolăcit de-a lungul unei brazde

Și abia spre seară m-am dumirit

Că și femeia tot așa arde.

Când eram tânăr m-am tot întrebat

Dacă e bine sau nu să zbor

Și m-am trezit când am fost la arat

Cu-n bunic fericit: mai avea un picior.

Nu mai pune întrebări, iubito,

Savanții caută de mult dezlegări

De ce trenurile pornesc subito,

Dacă tot alergă să intre în gări.

Acum, dacă tot ai venit

Mă întreb când o să pleci

Și dacă se poate bate un nit

În poarta  închisă cu sunete seci.