Originea reală a familiei lui Eminescu

”În vreme ce biografii caută strămoşi de-ai poetului între Marea Baltică şi Marea Caspică, într-un sat din Bucovina, jud. Suceava, zis Călineştii lui Cuparencu, trăiau până deunăzi şi mai trăiesc încă rude ţărăneşti ale lui Mihai Eminescu. Satul, românesc, era prin secolul al XVIII-lea jumătate al familiei Cuparencu, jumătate al boierului Cârstea. Satul exista cu mult înainte de ocupaţia austriacă (1775) şi fiindcă Petrea Eminovici, întâiul cu acest nume pe care îl găsim prin scripte şi amintiri, mergând îndărăt în vreme, se născuse cu probabilitate între 1732 şi 1736, e lucru hotărât că Eminoviceni au trăit şi înainte de 1736, fie în satul Călineşti, fie pe moşia boierului Cârstea de la Costâna. Înrâurirea galiţiană nu     începuse a se arăta cu putere, deoarece vorbeau încă limba lor moldovenească. Feciorul lui Petrea se chema Vasile Iminovici, s-a născut prin 1780 şi a murit la 20 februarie 1844. Era ţăran şi el, ca şi părintele său. Ştia puţină carte şi, având darul cântării, boierul îl orânduise dascăl. Tot boierul i-a dat patru fălci de pământ, către sfârşitul veacului. Devenită slobodă, familia capătă stare şi trecere în sat. Răzăşia este prin ea însăşi o nobleţe, şi tatăl poetului trecea, fără săritură, în boieria măruntă (78,79).

Vasile are patru fete şi trei feciori. Cel mai mare, Gheorghe (n.10. II. 1812), tatăl lui Mihai Eminescu, părăseşte casa părintească. Al doilea, Ioan (n. 14. III. 1816 — m. 21. II. 1877), rămâne la glie, se însoară cu Maria Mareci, ruteancă sau româncă rutenizată, are copii şi trăieşte ţărăneşte. La curtea lui Gheorghe Eminovici din Ipoteşti veni odată un frate al boierului, îmbrăcat ca la ţară.

Copiii îl auziră vorbind româneşte, dar şi ruteneşte, voind să tăinuiască vreun lucru. Mezinul, Ştefan (n. 24. I, 1819), se duce de acasă, fără urme. Ar fi plecat în Moldova, s-ar fi călugărit şi ar fi murit de holeră pe undeva (63).

Ioan a avut o fată, dată după un Ioan Florea, cu care face un băiat, Vasile Petrea, nu demult smintit, rătăcitor pe uliţele satului. Un fecior al său, Gheorghe, are la rându-i o fată, Xenia, căsătorită cu Nicolai al lui Vasile, a cărui mamă, Chiţa (Evdochia) Huţan, vorbeşte numai limba ruteană. După altă ipoteză, probabil tot prin anchetă, Vasile Petrea ar înfăţişa doi copii, Vasile şi Petrea, Vasile având într-adevăr un fecior Gheorghe, însă Chiţa Huţan ar fi din linia Mariei Iminovici, o fată a lui Vasile Iminovici şi soră cu Gheorghe, tatăl poetului. Fata Mariei, Evdochia, s-ar fi căsătorit cu Vasile Huţan. Arborele rămâne încă în ceaţă, dar rădăcina e găsită.

Cum se face că această familie, cu înfăţişare şi nume româneşti, vorbeşte de la o vreme ruteneşte, se lămureşte de către cei care au cercetat satul astfel: Maria Mareci, nevasta lui Ioan, de fel din Şerbăuţi (n. 1819 —m. 22 dec. 1897), era ruteancă. Fiind mai în vârstă decât bărbatul şi mai cu tărie în casă asupra copiilor, ca îndeobşte în familiile ţărăneşti de peste munţi, ea face pe toţi ai casei să vorbească ruteneşte şi chiar pe bărbatul ei, Ioan, care mânuieşte rău această limbă şi nu e slobod la vorbă decât pe moldovenie, ca fraţii şi părinţii săi (78, 79). Eminescu însuşi, fără să cunoască de aproape familia, nici din vedere, nici din documente, nu se îndoia că se trage din răzeşi moldoveni, rutenizaţi abia în vremea din urmă, fiindcă tată-său fusese dat la carte românească în Suceava (63).

A crede acum că între urmaşii ţăranului Petrea Eminovici şi aceia ai lui Murad Eminowicz poate fi vreo legătură afară de aceea întâmplătoare a potrivirii sunetelor, că Michael von Eminowicz, Kriminal-Akzessist în 1819 la tribunalul din Vijniţa, este pe de o parte polon, pentru că adaugă din orgoliu de şleahtă un von înaintea numelui, iar pe de altă rudă cu dascălul de ţară Vasile, opincar din moşi-strămoşi, ce nici visează la mândra spiţă leşească şi la curţile boiereşti din Lemberg, Silezia şi Podolia; că aflarea numelui Mihai la pretinsele rude nobile e un semn de rudenie, când nici cei din Călineştii lui Cuparencu, nici cei de la Ipoteşti nu ştiu de asta şi-şi numesc copiii Petre, Ioan, Vasile, Gheorghe, Ştefan, Niculae, Şerban, Matei şi numai o dată Mihai — este totuna cu a se pierde în legendă, cu a socoti pe Eminescu născut din zmeu şi din Baba Dochia (80).

G. Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu

P.S. Cifrele de mai sus indica sursele prezente în volum