”Din lyra spartă a mea cântare
Zboar-amorţită, un glas de vânt,
Să se oprească tânguitoare
Pe un mormânt!
Oare femeia pe care mie
Dumnezeu sântul o-a destinat
În patu-acela de cununie
S-a-nfăşurat?
O caut, gându-mi şi-o-nchipuieşte,
Dar n-am văzut-o de când eu sunt...
Oare amorul ce îmi zâmbeşte
E în mormânt?”
Mihai Eminescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu