Aveai și tu niște gene
Moștenite,
De nu știa bine mama ta
Dacă te mai vede seara acasă
Și te mai pupă cald.
(Că doar nu de cuminte
Și din vreo judecată
Erați ai Tunetului).
Nu ploaie aduceați voi în pustiu,
Iar de se prelingea ceva ud printre degete,
Nu putea fi decât sânge.
Când ne vom întâlni,
Nu te voi ruga să-mi povestești
Multe și nevrute
Despre ce scandaluri făceai prin taverne
Și sinagogi,
Din proprie inițiativă
Ori îndemnat de frate-tău.
Să-mi spui, rogu-te,
Cum bătea inima nazariteanului
Când te-ai aplecat pe pieptul lui
Să-l întrebi de trădare.
Ți-a fost teamă
Că va rosti
Și numele meu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu