”M. Dragomirescu ajunge la concluzia negaţiei istoriei literare în sensul studiului accidentalului din viaţa scriitorului sau chiar al formaţiei lui intelectuale, al împrejurărilor
în care s-au produs operele de artă. Nemulţumit de a despărţi opera de personalitatea omenească, în Ştiinţa literaturii din 1926 criticul o izolează şi de timp, spaţiu şi cauzalitate. Cu alte cuvinte, a ţinut să-şi anuleze prin exagerare teoria, căci a despărţi cu
desăvârşire şi întotdeauna personalitatea artistică de personalitatea umană, a o izola deci de viaţă, de ambianţă morală, de toate aderenţele sociale şi literare, nu înseamnă altceva. Ca orice creaţiuni omeneşti, operele de artă trăiesc în timp, spaţiu şi cauzalitate şi sunt semnul estetic al unor civilizaţii, al unor momente istorice, pe care nu le putem descifra decât prin studiul acelor civilizaţii, al acelor epoci, al acelor momente istorice.”
E. Lovinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu