Pagini

vineri, 13 ianuarie 2012

De câte feluri erau țiganii

Erau ţiganii domneşti şi foarte mulţi; aceştia constituiau un venit mare în bugetul statului; erau ţiganii mănăstireşti şi ai aşezămintelor publice, ale cărora servicii intrau în trebuinţele zilnice ale acestor comunităţi; erau, în fîne, ţiganii particulari, ţiganii boiereşti, care constituiau personalul de servitori în curţile boiereşti, bucătari, vizitii, rândaşi, feciori în casă, slujnice, bucătărese, cusătoriţe.


Boierii cei bogaţi aveau chiar capele de muzici sau tarafe de lăutari.
Toate aceste funcţiuni se exercitau de ţigani; dezrobirea lor era dar combătută de trebuinţele zilnice şi casnice ale vieţii familiilor, de aceea emanciparea nu s-a putut face decât treptat şi sub două domnii, atât în Moldova, cât şi în Muntenia.

Întâia lovire care s-a dat sclaviei a fost legea emancipării ţiganilor statului şi a mănăstirilor. Dezrobirea s-a facut mai întâi în Moldova de către domnul Mihail Sturdza, prin două legi din 31 ianuarie 1844, iar în Ţara Românească de către domnul Alexandru Ghica, prin o lege din 1845.”

M. Kogălniceanu

Niciun comentariu: